La 10 ani de la aparitie, SC Satimpex SRL, a inceput demersurile pentru certificarea in domeniul managementului calitatii. Astfel, din 2002 SC Satimpex SRL a primit certificarea ISO 9001 : 2000. Dupa 4 ani de certificare data de compania IQNet si DQS, Satimpex a fost recertificata in 2006 de firma SMTEX, care este unul dintre primele Organisme de Certificare romanesti acreditate de Asociatia Nationala de Acreditare din Romania (RENAR) – unicul organism de acreditare din Romania.
SIMTEX-OC are peste 10 ani de activitate in domeniul certificarii conformitatii, iar in prezent poate certifica orice organizatie indiferent de domeniul de activitate al acesteia. In 2006, an in care a dat si certificarea pentru Satimpex, SIMTEX-OC-OC a devenit primul organism romanesc privat ce a obtinut acreditarea internationala pentru a certifica Sistemele de Management al Calitatii. Aceasta a fost facuta de catre prestigiosul organism olandez RvA.
O alta certificare foarte importanta pentru Satimpex este certificarea AFER (Autoritatea Feroviara Romana). AFER este primul organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, desemnat sa asigure, in principal, inspectia de stat si controlul de siguranta a circulatiei in transportul feroviar si cu metroul, activitatea specifica de registru feroviar, licentierea operatorilor de transport feroviar, autorizarea si supravegherea tehnica a furnizorilor interni de produse si servicii in domeniul feroviar, organizarea examenelor si emiterea atestatelor, certificatelor si a licentelor, dupa caz, pentru personalul de siguranta a circulatiei, cercetarea evenimentelor si accidentelor feroviare. Satimpex este certificat AFER ca si furnizor feroviar.